Adaptabil.ro

Cum intampini isteria in masa de Black Friday?

Isteria in masa nu s-a inventat cu ocazia Black Friday, doar a fost amplificata si dusa pe culmi nebanuite. De la epidemiile si vanatorile de vrajitoare din Evul Mediu si pana la gripa aviara si Ebola, cauza principala care a declansat isteria in masa, a fost frica.

Isteria in masa nu s-a inventat cu ocazia Black Friday, doar a fost amplificata si dusa pe culmi nebanuite. De la epidemiile si vanatorile de vrajitoare din Evul Mediu si pana la gripa aviara si Ebola, cauza principala care a declansat isteria in masa, a fost frica. Si de fiecare data cand revad episodul 7 din sezonul 17 din South Park nu pot intelege cum oameni care au nevoile de baza satisfacute si ceva bani pe card, dau navala in magazine ca si cum ar fi ultimele zile de viata inaintea razboiului nuclear sau invaziei monstrilor spatiali.

Se pare ca exista in noi o lacomie latenta care stimulata adecvat duce la o frica de a pierde „uriasele oportunitati” care se deschid si evident se inchid doar in aceasta zi. Toate ocaziile pierdute in viata noastra, toate momentele in care am fi putut face ceva si nu am facut, sunt frumos mangaiate de tone de publicitate care se revarsa in toate directiile. In plus instinctul de apartenta si afiliere, ramane unul din cele mai puternice instincte. Acum cateva mii de ani, daca erai izolat de grup, erai condamnat la moarte lenta, iar mintea noastra tot asa a ramas setata.

Pentru ca sunt om si „nimic din ceea ce este omenesc nu imi este strain”, am incercat in cateva randuri sa profit si eu de Black Friday, pentru a evita ore intregi de remuscari, frustrari si terapie. Acum doi ani am adormit cu laptopul pe plapuma, cu browserul deschis pe Emag, venerand acel site ca pe o icoana postmoderna. Deoarece data deschiderii era cel mai bine pastrat secret din Romania, faceam refresh din 10 in 10 minute ca patrupedul lui Pavlov, iar mintea mea invadata de dopamina anticiparii, saliva la placerea anticipata a reducerilor care puteau ajunge si la 90%.

Din nefericire nu am fost antrenat pentru supradoze de adrenalina si am adormit, ratand cea mai mare oportunitate din viata mea. M-am trezit pe la ora 9:00 ca ultimul loser, am intrat imediat in site, incercand sa mai prind ceva. Cele mai bune oferte erau luate, iar eu ma simteam ca si Ponta la o ora dupa inchiderea urnelor (sau ca Geoana dimineata), doar ceva mai frustrat si mai trist.

Am reusit sa gasesc un frigider redus cu 30% la 1000 de lei de la 1300 lei. Desi frigiderul meu mai mergea, am apasat ca un drogat pe taste si am reusit in ultimul moment sa cumpar ceva. Nu era ce doream, nu era ce aveam nevoie dar macar nu ratasem momentul istoric complet. Cumparasem ceva de Black Friday, profitasem de oportunitate, eram un winner sau macar nu eram un total loser, eram in rand cu ceilalti!

Dupa ce a trecut Black Friday, pretul acelui frigider a urcat inapoi la 1100 de lei, nu la 1300….dar ce mai conteaza….sunt detalii lipsite de importanta….

Anul trecut am intrat intr-un magazin Flanco, atras de o mare de oameni care se foiau in toate directiile. Am intrat si am avut placuta surpriza sa constat ca toate reducerile cat de cat normale se epuizasera in prima ora, in schimb lumea continua sa cumpere tot felul de prostioare reduse cu 10% sau 15%, fara macar sa se intrebe cu cat au fost urcate preturile initiale. Evrika, exista terapie prin shopping!

Totusi am avut si cateva experiente placute cu reducerile online si de aceea in articolele urmatoare va voi face cateva recomandari, insa nu ma voi supara pe voi daca le veti ignora pentru ca

VINEREA ASTA NU CUMPAR NIMIC! VINEREA ACEASTA IMI SAVUREZ INADAPTAREA!

VOI CE PLANURI AVETI DE BLACK FRIDAY ?

0 Responses on Cum intampini isteria in masa de Black Friday?"

Leave a Message

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Adaptabil.ro © Adaptabil. Toate drepturile rezervate.
x
Click aici
pentru a te inscrie la cursul gratuit de Inteligenta Emotionala. Au mai ramas:
Zile
Ore
Minut
Secunde